Omu-n rele nărăvit
Foarte greu e de clintit,
Și mai greu de lecuit
Că așa-i obișnuit
Ca și pomu-mbătrânit,
Fiindcă a crescut sucit.

Dar de-l iei de mititel
Să-l îndrepți încetinel
Poți să-ndrepți ceva din el
Până nu-i chiar măricel.
Strâmb de-i mare, vai de el,
Nu-l îndrepți în niciun fel.

Râzând intră păcatu-n casă,
Dar iese amar plângând ‘napoi.
Ispita-i dulce la vedere,
Dar n-are nici-o mângâiere
Și vai cât de amară e apoi,
Când zaci murdărit cu noroi.

Cel biruit de patimi
E ca un dobitoc.
Își pierde pân-la urmă
Chiar ultima fărâmă
De cinste și noroc.
E osândit pe veci, în foc.

Orice muște trag la hoituri,
Orice pofte la păcat,
Iar păcatele, la moarte
Îi conduc pe oameni toate.
Moartea-n chinul necurmat
Este plata pentru păcat.

De aceea, rupe lanțul
Poftei până n-ai căzut!
O, cât de-amar e veșnic
Să trăiești în întuneric,
Răul după ce-ai făcut
Și-ai ajuns un fiu pierdut.

Astăzi, încă nu-i târziu
Domnul are îndurare,
Poți să fii scăpat de viciu,
Poți și tu ajunge fiu
Prin căință și-ascultare
De-ți îndrepți a ta cărare.
Amin.
(Luni, 11 mai 2020)